Cetățenii, angrenați la Zilele Muncipiului Lupeni

    Chiar dacă ultimele precipitații le-au cam dat bătăi de cap organizatorilor competițiilor sportive care au loc în cadrul ”Zilelor municipiului Lupeni”, primarul municipiului, Lucian Resmeriță își dorește ca tot mai mulți cetățeni și în special copiii să participe la toate evenimentele dedicate orașului pe care îl păstorește, iată, cu mult succes. În toate intervențiile sale pe care le-a avut, a făcut un apel la cei care doresc să participe la competițiile sportive să fie participanți activi și la acțiunile culturale, care vor avea loc în aceste zile la Galeria de Artă Iosif Tellmann, la spectacolele care vor avea loc în Parcul din Bărbăteni, etc.

      ”După cum știți, noi ținem foarte mult la cultură și o parte destul de mare din buget am alocat-o acestui capitol și nu o să renunț la cultură niciodată, ba mai mult vom încerca să alocăm mai multe fonduri acestui capitol, deoarece omul trebuie să aibă unde să meargă, să vadă un spectacol, o piesă de teatru. Ca în fiecare an, am reușit să organizăm Zilele municipiului Lupeni. Ca noutate este că încercăm să angrenăm cât mai multi cetățeni în aceste activități. Doar cu ajutorul cetățenilor putem face ca aceste evenimente să arate mult mai bine, astfel încât să simtă  și ei că este sărbătoarea localității noastre.  Trebuie să îi scoatem și pe copii din casã. Noi  trebuie să le gãsim copiilor acele ”locuri”  unde să își consume energia pe ceva. Noi lucrăm la realizarea unui circuit, ca în fiecare zi din săptămână să aibă ceva de fãcut. În primă fază, le-am amenajat un teren de fotbal modern unde se joacă sute de copii. Urmează să amenajăm  și alte locuri de joacă pentru copii si tineri, vom reabilita locurile de joacă dintre blocuri, avem în plan un amplu proiect de modernizare a zonei de la Agrement, vom încerca să colaborăm și cu partenerii noștri, cu ong-urile, etc.  Mă bucură că și în competițiile sportive s-au înscris sute de participanți, avem 12 echipe din toate cartierele și alte instituții la fotbal, competiții de cros, biciclete, șah, vom avea, în premieră, o paradă a portului popular și bineînțeles cele trei zile de spectacol, unde vor evolua atât talentele noastre locale dar și invitații noștri speciali. Cei mai buni dintre competitorii sportivi vor fi premiați cu cupe, diplome și medalii, și un premiu în bani. Îi invit încă odată pe lupeneni dar și pe alți doritori să participe la ZILELE MUNICIPIULUI LUPENI ”, a ținut să ne declare primarul localității, prof. Lucian Resmeriță.

Elena Dragomir

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: