Centrul social educativ ”Sfânta Ecaterina” și-a deschis porțile

             Un nou  Centru social-educativ denumit  „Sfânta Ecaterina” a fost deschis la Petroșani.

           Slujba de sfințire a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Evenimentul s-a bucurat de prezența mai multor profesori și elevi din localitate, a autorităților locale, precum și a numeroșilor credincioși.

      Centrul „Sfânta Ecaterina” a fost realizat prin bunăvoința domnului Gheorghe Toma și prin dăruirea femeilor din Asociația „Sfânta Ecaterina”, coordonate de doamna preoteasa Raisa Selaje.

Această dragoste au pus-o în lucrare, domnul director Toma, cu părinţii din Petroşani, cu doamna preoteasă şi cu toţi cei care s-au implicat la amenajarea acestui centru. Astăzi se vorbeşte tot mai puţin de dragoste, sau poate că în unele locuri se vorbeşte mult… dar doar se vorbeşte. Societatea este încercată, societatea este dezbinată. În societate se seamănă azi multă vrajbă pentru că am uitat porunca lui Hristos. Hristos a venit din dragoste în lume şi a luat trup precum trupurile noastre şi a dorit să moară pentru noi, pentru mântuirea noastră. Şi a spus ucenicilor săi: lege nouă vă dau vouă, să vă iubiţi unul pe altul aşa cum eu v-am iubit pe voi. Iată, astăzi e nevoie să ne aducem aminte de această Lege a Iubirii, dacă vrem cu adevărat să avem inimile pline de binecuvântare şi de bucurie. Acolo unde există dragoste, vine pacea, odihna, mângâierea, lumina. Atunci când ai dragoste faţă de semeni, atunci se coboară harul lui Dumnezeu către toţi aceia care au dragoste. (…) Binecuvântăm acest loc minunat unde cu siguranţă tinerii se vor simţi bine, vor fi liniştiţi şi vor învăţa multe lucruri deosebite”, a  ținut să le spună celor prezenți, Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei.

“Centrul Social Educativ “Sfânta Ecaterina” și-a deschis, astăzi, porțile și vine în sprijinul tinerilor și al copiilor care se află în nevoie spirituală și morală. Este necesar un astfel de centru, cu atât mai mult, cu cât inițiativa a venit din zona laică. Astfel de acțiuni ne dovedesc faptul că biserica și familia sunt fundamentele de bază ale unei comunități. Centrul a fost înființat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie – episcop al Devei și Hunedoarei, sub oblăduirea Asociației Femeilor Ortodoxe “Sfânta Ecaterina” și cu sprijinul domnului Gheorghe Toma, directorul general al REALCOM cel care a pus la dispoziție spațiul necesar activității”, a declarat și  primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi.

“Serviciile centrului Sfânta Ecaterina vor consta în cursuri şi activităţi educative în vederea formării intelectuale, în oferirea de activităţi sportive în vederea dezvoltării psihofizice şi a petrecerii timpului liber, în organizarea de întâlniri catehetice, în organizarea unor seri culturale şi întâlniri cu specialişti din diverse domenii începând de la medici, preoţi, psihologi, avocaţi, dar şi în organizări şi participări la activităţi aniversare a unor evenimente, activităţi de recreere şi socializare şi acţiuni proprii împreună cu instituţiile de asistenţă socială, Biserică şi ONG-uri diverse, prin care vom milita pentru diminuarea abandonului şcolar, o adevărată problemă actuală. Trebuie să precizăm faptul că la aceste acţiuni poate participa oricine, de orice vârstă sau religie, toată lumea va fi binevenită în rândurile noastre, iar pe această cale, facem un apel la câţi mai mulţi voluntari”, a conchis Raisa Selaje, directorul asociaţie.

În cadrul manifestării au mai au fost premiați elevii olimpici de la școlile din Petroșani de către parohia „Sfânta Treime” – Petroșani II, precum și preoții din municipiile și orașele din Valea Jiului care au mai mulți copii. Cu acest prilej, pianistul Fabiani Prcsina și solistele Delia Stana și Daria Selaje au susținut un moment artistic, foarte apreciat de către cei prezenți, cei trei  artiști fiind premiați la diferite concursuri musicale naționale și internaționale.

Angella Dumitrașcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: