982.170 de lei pentru mâncarea beneficiarilor proiectului BAHTALO

Proiectul BAHTALO. Împreună combatem sărăcia și discriminarea”, inițiat de Primăria municipiului Lupeni, un proiect în valoare de 26.858.967,39 lei a debutat în urmă cu câteva luni.  Programul are ca scop reducerea numărului de persoane marginalizate din comunități marginalizate, în care există populație aparținând minorității romă (acele comunități în care populația aparținând minorității romă reprezintă minim 10% din totalul populației la nivelul comunității) aflate în risc de sărăcie și excluziune socială și ca valoare ocupă locul doi în lista celor 35 de proiecte care vor primi finanțare.

Acum, beneficiarii proiectului vor primi și mâncare.  Autoritățile locale au demarat procedura privind achiziția serviciilor de catering. 982.170 este valoarea contractului care este în plină desfășurare la Lupeni.

            Proiectul BAHTALO. Împreună combatem sărăcia și discriminarea”, are ca obiect eradicarea sărăciei, în valoare de aproape 269 miliarde vechi, se adresează unui număr de 960 de persoane din municipiul Lupeni, din care 381 de etnie romă identificate a fi cu un grad ridicat de sărăcie și se va desfășura pe perioada a 36 de luni, respectiv până în anul 2020.

            Aceste persoane, din care în proporţie de 39% sunt de etnie romă, vor beneficia de măsuri de protecție socială, educație, formare profesională, ocupare, locuire, sănătate, asistență juridică și antreprenorială care au ca scop reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială în comunitate. Din acești bani va fi renovată fosta clădire Stomatologică pentru a se asigura servicii medicale, vor fi reabilitate un număr de 39 de locuințe, 220 de persoane vor primi locuri de muncă, 460 de persoane vor beneficia de programe de formare profesională și vor fi finanțate zece afaceri nou înființate. Partenerul nostru își desfășoară cu succes activitatea chiar lângă noi, în clădirea școlii, în locația fostei grădinițe și beneficiarii noștri sunt interesați de programele de formare și reconversie profesională.  Proiectul va fi implementat de Primăria Municipiului Lupeni în colaborare cu alți patru parteneri de succes și prin astfel de programe avem în vedere reducerea gradului de sărăcie al cetățenilor municipiului Lupeni, educarea și reintegrarea socială în comunitate a acestora”, a ținut să declare primarul municipiului Lupeni, prof. Lucian Resmeriță.

Obiectivul contractului, care vizează procurarea hranei, constă în asigurarea (prepararea, livrarea, servirea, debarasarea) unui număr stabilit de porţii de preparate de bucătărie, sub forma unui pachet format din felul 1, felul 2, desert, pâine şi apă minerală/plată. Durata contractului este dată de activităţile desfășurate în cadrul proiectului, respectiv 27 de luni din momentul semnării contractului de servicii.

Elena Dragomir

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: