Parcuri moderne la Lupeni

            Încă din primăvară,  reprezentanții administrației publice locale din municipiul Lupeni și-au propus să schimbe din temelii imaginea localității. Pe lângă amplele investiții care se fac și în prezent în proiectul de reabilitare străzi și trotuarele de pe blv Tudor Vladimirescu în zona blocurilor cunoscute sub numele de ”D-uri , E 3 și E4, cât și în cartierul Viitorului, pe Calea Brăii, etc. nici zonele verzi nu au fost uitate.

Plecând de la nouă concepție  peisajistică ambientală modernă, zonele verzi ale municipiului Lupeni capătă pe zi ce trece o nouă înfățișare. S-au plantat mii de flori, mii de fire de trandafiri, s-a semănat gazon nou, s-au reconstruit spațiile verzi.

Cartierele localității vor beneficia de spații verzi generoase, cu parcuri noi. Un astfel de parc a fost construit în zona Nivelt. Aici, s-au pus banci noi, s-au amenajat foișoare și o inedită fântână arteziană.

            ”Vom face tot ceea ce ne va sta în putință ca locuitorii municipiului Lupeni să aibă parte de un ambient plăcut, să se simtă bine. Am modernizat câteva parcuri cum ar fi cel  de la CAP și vom continua acest lucru. Sunt mulți oameni care-și petrec câteva ore în parcuri, relaxându-se. O imagine frumoasă creează întotdeauna un confort psihic pozitiv. Îmi doresc ca, împreună cu echipa mea din administrația locală, să le oferim și celor mai mici dintre locuitorii noștri spații de joacă moderne și sigure, pentru că,  dezvoltarea armonioasă a acestora îi transformă în adulţi echilibrați și responsabili. Dotările edilitare reprezintă o prioritate pentru noi, pentru a crea acel confort citadin, relaxarea în ar liber, iar cetățeni au nevoie de odihnă și confort de activitate fizică, într-un cadru agreabil”, a spus primarul lupenean.

Ella Schreiber

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: