Ziua Familiei, sărbătorită la Lupeni

            Ziua Internaţională a Familiei a fost proclamată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite în 20 septembrie 1993, cu rezoluţia A / RES / 47/237, ca eveniment cu dată fixă pe 15 mai a fiecărui an şi reflectă importanţa pe care comunitatea internaţională o acordă familiilor. Anul 1994 a fost declarat An Internaţional al Familiei, iar începând cu anul 1995, Ziua Familiei este sărbătorită în multe ţări de pe planetă cu scopul de a sensibiliza opinia publică şi de a sublinia importanţa familiei, în condiţiile în care oamenii au început să se îndepărteze de această instituţie.

             La propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului, propunere susţinută şi de Patriarhia Română, ziua de 15 mai a devenit oficial şi  Ziua familiei române. Familiile sunt numite nucleul de bază a societăţii – ne naştem în familii, iar cei mai importanţi ani în dezvoltarea noastră sunt petrecuţi în căminele noastre. Dar fiecare familie este diferită, la fel cum avem culturi diferite, moduri de interacţiune diferite. Vieţile noastre sunt atât de agitate, încât Ziua Familiei poate fi un bun prilej pentru a încetini acest ritm şi de a ne petrece timpul împreună. În fiecare an, secretarul general al ONU alege un motto special pentru eveniment, iar în anul 2018 acesta poartă numele „Familii şi societăţi incluzive”.

Societatea incluzivă este aceea care primeşte sau introduce în cadrul frontierelor sale, a valorilor şi normelor sale, pe toţi cei care îi aparţin de drept. Idealul societăţii incluzive se fondează pe ideea egalităţii oamenilor componenţi, în diversitatea şi singularitatea lor.

Pentru a marca această zi, în cadrul CAMPANIEI VIAŢA, iniţiată de Clubul de Presă Valea Jiului şi Şcoala Gimnazială nr. 3 din Lupeni, la sediul  partenerului –  CENTRUL Comunitar   EGAL  al Crucii Roşii Române din municipiul Lupeni,  a  fost organizată o sesiune de informare  cu titlul  „Familia – provocări contemporane”.

Invitaţii prezenţi, parteneri în cadrul proiectului, reprezentantul Poliţiei Române, cadre didactice voluntare şi alţi invitaţi, veniţi chiar de la sediul central al Crucii Roşii Române au participat  la evenimentul organizat cu ocazia Zilei Internaţionale a Familiei şi  au avut în vedere promovarea principiilor de incluziune socială la nivel local din perspectiva  familiei în dificultate, a respectării drepturilor copilului sau a persoanelor cu dizabilităţi, a persoanelor vârstnice şi a reducerii sărăciei. Cauzele specifice ţării noastre sunt în principal sărăcia şi lipsa educaţiei.    Dar de multe ori, necunoaşterea propriilor drepturi, necunoaşterea unor norme după care trebuie să se desfăşoare viaţa de cuplu (de exemplu unele femei nu conştientizează că sunt abuzate sexual crezând că aşa trebuie să fie relaţia), frica, neîncrederea în instituţiile care asigură ajutor, lipsa informaţiilor în ceea ce  priveşte existenţa acestor instituţii şi ce servicii oferă ele, duc la persistenţă  pe durata de ani de zile a problemelor.

În România, cele mai frecvente probleme ale familiei sunt violenţa asupra femeii sau, mai rar, asupra bărbatului, abuzul sexual asupra unuia dintre parteneri, violenţa asupra copiilor, abuzul prin neglijenţă, abuzul emoţional şi sexual asupra copilului. Aceste teme au fost dezbătute în cadrul întâlnirii, beneficiarii programului „A Doua Şansă” primind informaţii preţioase care le pot fi de folos, pe viitor. Tot în cadrul întâlnirii, directorul Subfilialei de Cruce Roşie Lupeni, Simona Hîrieaşu le-a oferit o lecţie demonstrativă de acordare a primului ajutor de bază, iar beneficiarii adulţi au „jucat şi ei rolul victimelor ” şi au aflat ce pot să facă dacă vor fi puşi în situaţia de a acorda primul ajutor.                                

                                                                                 Angella Dumitraşcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: