MIC ŞI-AL DRACU’

     Palatul Cultural va găzdui vineri, 13 aprilie,  un inedit spectacol susținut de Maia Morgestern și Vali Roșca. Cei care iubesc și cunosc opera lui Ion Pribeagu sunt așteptați la ceva inedit, nejucat până în prezent pe scena palatului lupenean.

Indrăgita actriță interpretează rolul poetului Ion Pribeagu, autorul volumului de umoristice „Mic şi-al dracu’ – Antologia unui rege al umorului”. Odată cu trecerea timpului,  începi să desluşeşti misterul: cei doi interpretează de fapt acelaşi personaj, unul dându-i viaţă prin act teatral şi glas (Maia Morgenstern), celalalt prin dans şi pantomimă (Vali Roşca).

În timp ce poetul stă cufundat în cartea sa, alter egoul îi redă pasional trăirile interioare. Muzica completează piesa cu melodii româneşti vechi precum Saraiman, Du-mă acasă mai tramvai, Noapte bună Mimi.

Cei doi ne prezintă succesiv mai multe întâmplări comice, ce subliniază moravurile societăţii din vremea poetului, situaţii valabile şi azi, precum amantul prins de soţ în patul conjugal sau domişoara înzestrată cu frumuseţe trupească, dar lipsită de talent, care plăteşte pentru a ajunge în lumina reflectoarelor. Aici cred că puteţi veni şi voi cu câteva exemple din ziua de azi.

Timp de o oră şi jumătate, fără pauză, Maia Morgenstern ne va povesti  în rime câte şi mai câte, trecând cu uşurinţă prin pielea mai multor personaje secundare: femei, barbaţi, intelectuali sau oameni de rând. Actriţa reuşeşte să ne încânte cu memoria sa incredibilă şi dicţia extraordinară, dar şi prin dans. În replică, Vali Roşca ne demonstrează calităţile de dansator şi interpret desăvârşit.

El conturează personajele şi ne atrage în atmosfera timpurilor pe care le evocă, dansând pe muzică flamenco (spaniolă), ţigănească sau samba (braziliană).

Spectacolul va începe de la orele 17.00 rezervările putând fi făcute la numerele de telefon din afișul alăturat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: