La Termocentrala Paroşeni au debutat lucrările la instalaţia de colectare, transport şi depozitare a zgurii şi cenuşii

       OLYMPUS DIGITAL CAMERA Două mari  proiecte de investiţii, care au ca scop protecţia mediului, au  demarat anul trecut în iunie, la Termocentrala Paroşeni, din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH), valoarea totală a lucrărilor ridicându-se la 65,3 milioane de euro, investiţiile urmând să se desfăşoare pe parcursul  a 31 de luni. Lucrările au fost inaugurate în prezenţa ministrului Energiei Constantin Niţă, a parlamentarilor hunedoreni, lideri sindicali, primari ai Văii Jiului, etc.

“Realizarea lucrărilor proiectului de la Centrala Electrică Paroşeni reprezintă o investiţie de importanţă majoră pentru întreaga Valea Jiului, fiind asigurată funcţionarea grupului    energetic numărul 4 pentru următorii 30 de ani, cu respectarea tuturor condiţiilor de mediu impuse de Uniunea Europeană şi asigurarea unui consum mediu anual de circa 700.000 de tone de cărbune – huilă energetică de Valea Jiului”,  declara în ziua investiţiei, directorul CEH, Daniel Andronache.

Prezent la demararea primelor lucrări la cele două investiţii, ministrul Energiei Constantin Niţă spunea că realizarea acestor investiţii majore la termocentrala de la Paroşeni reprezintă o garanţie a continuării mineritului în Valea Jiului, iar prin modernizare va creşte capacitatea de producere a energiei electrice, care ve fi vândută pe piaţa de energie la un preţ      competitiv.

“Mă bucur că sunt iarăşi în Valea Jiului la inaugurarea acestor lucrări deosebit de importante pentru judeţul Hunedoara. Ceea ce vă spuneam data trecută, când am venit la dumneavoastră, iată că prinde astăzi viaţă şi vreau să mulţumesc tuturor celor care s-au implicat în acest proiect.  Sper ca până la sfârşitul anului să începem şi procesul de retehnologizare a celor patru mine viabile.(…) Trebuie să conectăm sistemul energetic naţional la celălalt sistem, european pentru a reuşi să vindem pe piaţa liberă energie şi nu vom rezista pe piaţă dacă nu vom reuşi realizarea acelui mixt de energie. În ceea ce priveşte competivitatea complexelor energetice pe piaţă, acestea se pot realiza doar printr-o bună colaborare între managementul companiei cu organizaţiile sindicale pentru că, trebuie găsite cele mai bune soluţii, trebuie schimbată inclusiv mentalitatea oamenilor, pentru că salariile se vor obţine doar prin muncă şi prin vânzarea pe piaţă a produsului finit, energia”.

Unul dintre parlamentarii hunedoreni care a făcut lobby pe la diferite ministere pentru continuarea activităţii termocentralei şi a mineritului în Valea Jiului, deputatul Cristian Resmeriţă a spus atunci că „Este cel mai bun lucru care s-a făcut pentru Valea Jiului în ultimii ani. Dacă în ultimii ani s-au făcut investiţii masive în turism, nu am avut  parte până în prezent de o asemenea investiţie”.

În prezent,  la termocentrala Paroşeni sunt în derulare două investiţii strict necesare pentru ca blocul energetic nr. IV să se alinieze integral cerinţelor Directivelor Europene de Mediu 2001/80/CE privind instalaţiile mari de ardere şi 31/1999/CE privind depozitarea deşeurilor, respectiv: o instalaţie de desulfurare care să permită încadrarea în valoarea limită de emisie a dioxidului de sulf în gazele de ardere; o instalaţie de colectare, transport şi depozitare a zgurii şi cenuşii în şlam dens care să permită reducerea oricărui exces de apă şi să prevină spulberarea de către vânt a materialului depus în depozit. Instalaţia de desulfurare va utiliza o tehnologie bazată pe calcar umed şi va asigura obţinerea următoarelor performanţe tehnologice pentru întreg domeniul de variaţie al debitului de gaze de ardere şi pentru toată gama de cărbune folosit: o rată de desulfurare de minim 94 %;  o emisie de maxim 200 mg/Nm3 SO2 şi maxim 50 mg/Nm3 particule în gazele de ardere evacuate în atmosferă.

Instalaţia de colectare, transport şi depozitare a zgurii şi cenuşii va înlocui sistemul actual de evacuare cu fluid în exces (raport 10-15 la 1) cu un sistem hidraulic de şlam dens (raport în jurul valorii de 1:1) cu autoîntărire, eliminând apa de recirculare din depozitele de cenuşă. Finanţarea celor două investiţii este asigurată din surse atrase, respectiv printr-un credit acordat României de Banca Europeană de Investiţii care acoperă 50 % din costul proiectului, diferenţa fiind acoperită din alte credite obţinute prin intermediul Ministerului Finanţelor Publice.   Contractul pentru realizarea celor două investiţii în valoare de 65.300.000 Euro, încheiat în luna noiembrie 2010 cu societatea franceză Constructions Industrielles de la Mediterranee, a intrat în efectivitate abia în luna decembrie 2012, când a fost posibilă efectuarea primei trageri din creditul acordat de Banca Europeană de Investiţii şi s-a efectuat plata avansului de 10 % din preţul contractului, termenul contractual de punere în funcţie fiind la 31 de luni.

În cursul anului 2013 s-au realizat servicii de proiectare şi lucrări de construcţii aferente instalaţiei de desulfurare a gazelor de ardere în valoare de 2.685.425,91Euro şi au fost livrate în şantier echipamente pentru această instalaţie în valoare de 14.473.017,48 Euro. Stadiul de realizare a instalaţiei de desulfurare este în proporţie de 34,97 %.

În cursul anului 2014 se vor finaliza lucrările la gospodăria de calcar, lucrările la camera de comandă electrică, sistemul electric, de automatizare şi control şi sistemul de depozitare de urgenţă, iar întregul sistem aferent absorberului şi sistemului de gaze de ardere va fi realizat în proporţie de cca 90%. Începând cu trimestrul I  al  anului 2015 vor începe probele de funcţionare,  urmând ca recepţia la punerea în funcţie să aibă loc în luna iulie 2015. Din luna ianuarie 2014, ca urmare a asigurării finanţării şi celei de-a doua tranşă de către Ministerul Finanţelor Publice, a început realizarea celei de-a doua părţi a proiectului:  instalaţia de colectare, transport şi depozitare a zgurii şi cenuşii.

„Investiţia incepută la Paroşeni este foarte importantă, în condiţiile în care piaţa de energie este într-o continuă modificare. În afară de competenţă şi preţ, mai intervine şi un criteriu hotărâtor impus de U.E. Nu funcţionează pe piaţă, decât termocentralele care nu poluează, iar prin investiţia pe care o facem , respectăm aceste reguli şi vom avea pe viitor un mediu total nepoluat”,  ne-a precizat şi directorul termocentralei  Paroşeni, Dorel Vişan.

„Ar fi păcat ca România să nu joace, în viitor,  un rol important în producerea şi vânzarea de energie electrică în această zonă a lumii. Resursele de care dispune România fac posibil să joace poate rolul cel mai important în Europa de Sud-Est”, a declarat ministrul Energiei, Constantin  Niţă.

Acesta  a spus zilele trecute  că ţara noastră ar putea vinde de anul viitor, prin OPCOM, energie electrică în Turcia, Ungaria, Serbia, Bulgaria şi Moldova, dar în cantităţi mici.(A.D.)

One comment

  1. Mihai Gradinaru spune:

    Speram sa fie mai bine dar sa se faca si cum sa promis inca un nou grup de 250 la Paroseni. Domnul deputat Cristian Resmerita alesul nostru al minerilor in parlament sa nu uite de promisiunea electorala cu revenirea calcului (de la 30 la 20)impartiri la iesirea in pensie la mineri,cei care iasa acum raman cu pensie mica pe aceasta incorecta lege.Domnul director general al CEH ,Andronache sa nu ne ia din drepturile noastre ale minerilor la viitorul Contract Colectiv de Munca,ca noi valea jiului au ramas tot timpul fideli PSD-ului (iam votat tot timpul). Pierderile in minerit sunt datorita ca nu sa modernizat mineritul in 23 de ani,cand sa moderniza atunci nu vor mai fi nici pierderi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: