Mii de creştini parcurg Drumul Crucii la Lupeni

Forfotă mare în aceste zile, premergătoare evenimentului religios care are loc în Vinerea Mare, la Lupeni. O armată întreagă de angajaţi ai serviciului de gospodărire locală au trecut la o curăţenie generală în zona Cimitirului Eroilor, din centrul municipiului Lupeni şi drumul care duce către Schitul Straja.

            Aici, au fost curăţaţi şi toaletaţi pomii, se mătură, se văruiesc bordurile şi pomii şi se pregăteşte, alături de reprezentanţii Comexim R, procesiunea care va atrage şi anul acesta mii de pelerini.

   Sub un baldachin va fi adusă Crucea Sfântă de la Schitul de la Straja, iar în altul, vor fi aduse moştele Sfântului Irodion de la Lainici. Un sobor de preoţi în fruntea cărora se va afla Episcopul Gurie, al Devei şi Hunedoarei, vor săvârşi slujba religioasă.

Anul acesta se împlinesc 19 ani de când, în municipiul Lupeni, are loc o  procesiune unică în lume, care reaminteşte de patimile Mântuitorului nostru, în drumul Lui către Golgota.

Pelerinii, dar şi localnicii, urcă Drumul Crucii spre Straja, Golgota Văii Jiului, către mântuirea sufletului şi iertarea păcatelor.

“Dumnezeu Însuşi ne iubeşte pe fiecare dintre noi şi vrea atât fericirea omenirii întregi, cât şi a fiecărui om în parte. Dar, pentru a simţi fiecare dintre noi aceasta, pe cont propriu, este nevoie de rugăciune. Altfel, vom percepe doctrina creştină drept teorie, sistem axiologic, filosofie de viaţă, iar nu ca pe o respiraţie a vieţii, un mod de vieţuire, o vibraţie a lui Dumnezeu în noi. Dincolo este viaţa cea adevărată, viaţa care se merită cu adevărat să fie trăită. Existenţa noastră integrală este asemenea unei cărţi. Iar această viaţă este doar prefaţa cărţii, cartea fiind fără de sfârşit, pentru că nici Dumnezeu nu are sfârşit. Şi cine a intrat odată în contact cu El nu mai are sfârşit, nu se mai termină.  Acum, când „prăznuim omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începutul altei vieţi, veşnice, să săltăm, lăudând pe Pricinuitorul, Cel Unul binecuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri, şi preaslăvit!”, a ţinut să transmită credincioşilor, Episcopul  Gurie, al Devei şi Hunedoarei.

“În Vinerea Mare vom participa la Drumul Crucii, procesiune religioasă unică în Europa prin particularităţile ei. Din anul 2000 se reface drumul parcurs de către Mântuitorul Iisus Hristos cu cele 14 popasuri. La fiecare dintre acestea există câte un basorelief care simbolizează scena respectivei opriri făcute de Mântuitor în drumul Său către muntele Golgota. La fiecare basorelief soborul de preoţi care participă la procesiune se opreşte pentru a se ruga, citind din Cartea Sfântă cele 12 Evanghelii.  Mii de oameni participă în fiecare an la procesiunea Drumului Crucii, pe distanţa dintre Cimitirul Eroilor din Lupeni şi Schitul Straja. Ei duc pe umeri o cruce în mărime naturală, sculptată cu imagini reprezentând cele 14 popasuri, având încastrată în ea o bucată din lemnul sfânt al crucii purtate de Hristos. Crucea are o greutate de 100 de kilograme, 4,40m lungime şi 2,20m lăţime, ea străjuieşte altarul Schitului timp de un an de zile, apoi – anul următor, tot în Vinerea Mare – este coborâtă la Cimitirul Eroilor pentru a fi apoi readusă la Straja. Vom participa la Slujba de Înviere şi vom lua Lumină de la Schitul din Straja, un lăcaş de cult cu o frumuseţe şi o istorie aparte. La Cabana Montana, în anul 1996, s-a aprins într-o seară lumina într-o încăpere, becul s-a ars, iar flama făcută de filament a imprimat pe sticla becului o cruce. Becul a fost spart de unul dintre turişti, însă la ceva timp al doilea incident de acest fel a avut loc, o alta cruce apărând pe un alt bec. Acest bec poate fi văzut la schitul Straja. Becul a fost dus la Stareţul Mănăstirii Lainici, care a spus că în acele locuri sunt oameni care au murit în Primul Război Mondial şi nu sunt îngropaţi creştineşte. Aşa s-a hotărât ridicarea Crucii Eroilor din Straja, în memoria Eroilor Neamului. În anul 1999 s-a ridicat Schitul Straja, pentru a aduce pioşenie locului. Schitul poartă Hramurile Înălţarea Sfintei Cruci şi Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Din anul 2006,  intrarea în Schitul Straja se face printr-un tunel lung de 50 de metri pe pereţii căruia este pictat în întregime Calendarul Bisericesc şi scene din Vechiul şi Noul Testament. Cei care doresc,  ni se pot alătura la procesiunea care va avea loc în Vinerea Mare”, să ţinut să ne declare iniţiatorul acestor evenimente unice în Valea Jiului, Emil Părău.  Angella Dumitraşcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: