Archive for august 2018

Au fost semnate documentele pentru construirea unei grădiniţe în municipiul Lupeni

Miercuri, 22 august,  primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriţă, a semnat documentele aferente pentru construirea unei noi grădiniţe, obiectiv solicitat de autorităţile administraţiei locale din muncipiul Lupeni şi inclus pe lista investiţiilor ce urmează a fi realizate, în perioada imediat următoare, de către Minsterul Educaţiei Naţionale. Read more

De la cărbune trecem la gaz şi apoi pe fuziune nucleară

          Despre gafele monumentale pe care le fac de obicei aleşii noştri, fie că sunt ei parlamentari sau în alte funcţii de demnitate în stat, s-a tot scris. Fie că nu sunt specializaţi în domeniu, sau nu sunt consiliaţi de cei plătiţi să o facă, unii miniştri ajung să cadă în derizoriu în periplurile prin ţară, unde participă la diferite evenimente. Read more

Sute de participanţi la Caravana Culturii în Cetatea Devei

           Muzica şi poezia au animat timp de patru ore, Cetatea Devei. Caravana Culturii a făcut sâmbătă, 18 august 2018, un mic popas  şi în  capitala judeţului nostru. Peste 300 de turişti din Ungaria, Filipine, India, Franţa şi România, care au vizitat monumentul istoric, au participat la manifestările prilejuite de acest eveniment. Recitalurile de poezie, muzică populară, uşoară, romanţe, dar şi cântecele la caval,  au fost surprizele pregătite de organizatorii celei de-a treia ediţii a acestui eveniment, care a devenit un brand  al culturii româneşti. Read more

De la Marele Război la Marea Unire

„Când am luat moştenirea întemeietorului României moderne, am făgăduit înaintea reprezentanţilor naţiunii că voi fi un bun român; cred că m-am ţinut de cuvânt. Grele au fost timpurile, mari au fost jertfele, dar strălucită a fost răsplata; şi astăzi pot spune, cu fruntea senină: faţă de Dumnezeu şi faţă de poporul meu, am conştiinţa curată!”    Ferdinand I –  Regele României Mari Read more

La Petroşani au fost aprobate noile tarife pentru serviciul de salubrizare

Consilierii locali ai municipiului Petroşani au aprobat tarifele pentru activităţile specific serviciului public de salubrizare din municipiul Petroşani. Read more

Exerciţiu de alarmare la Lupeni

În data de 05.09.2018 intervalul orar 10.00 – 11.00 la nivelul municipiului Lupeni se va desfăşura un EXERCIŢIU de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de urgenţă şi protecţie civilă. Read more

Valea Jiului are un nou preot greco-catolic care va sluji lui Cristos şi Bisericii Sale

            În ziua de 19 august 2018, la Biserica Greco-Catolică „Buna Vestire” din Petroşani, a avut loc hirotonirea întru preoţie a diaconului Poroabă Nicuşor Vasile. Read more

Încep cursurile la proiectul BAHTALO

Asociaţia Centrul Regional pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Protecţie Socială, în calitate de partener în cadrul proiectului „Bahtalo! Împreună combatem sărăcia şi discriminarea” anunţă public că doritorii sunt aşteptaţi să se înscrie  GRATUIT la programele de formare profesională din cadrul proiectului. Read more

Un preot, parinte pentru mii de copii

Premianţii fără premii – ediţia 144

                 Dan Damaschin este preot la maternitatea Cuza Vodă din Iaşi, are 43 de ani şi este tată a patru copii. Despre el se spune doar că este un om bun, care ajută mamele singure şi copiii. Asta şi face. An de an, datorită lui, aproape 3.000 de copii din zonele sărace ale judeţului Iaşi merg la şcoală. Anul acesta a dus în tabără la mare 180 de copii. De multe ori, preotul Damaschin le oferă unor tineri care ştiu că li s-a terminat copilăria şi viaţa la 12 ani (dacă-s băieţi şi sunt trimişi la oi în alte judeţe ale ţării)  ori 14 ani (dacă-s fete şi sunt considerate bune de măritat), speranţa că viaţa poate fi şi altfel. Că viaţa trece dincolo de sărăcie şi muncile câmpului, care sleiesc un copil de orice putere. El le arată că are încredere în ei şi în talentul lor, pe care îl descoperă cu răbdare. Îi învaţă să viseze şi să creadă în ziua de mâine şi în oameni buni, care-s mai aproape, poate, decât cei care le-au dat viaţă. Şi uite aşa au ajuns, în cei 13-14 ani de când preotul Damaschin împarte binele în sufletele oamenilor, cu mic cu mare, ca tineri săraci să fie absolvenţi de Medicină şi să se pregătească să salveze, la rândul lor, vieţi. Read more

WISPA Transilvania 2018

Poliţişti din 20 de ţări ale lumii  au fost prezenţi   în judeţul Hunedoara. Oamenii legii au participat la cea de-a XVIII-a ediţie a Campionatului Mondial de Fotbal în Sală al Poliţiştilor – WISPA Transilvania 2018.  La Deva, au avut loc festivitatea de deschidere a evenimentului, delegaţiile fiind întâmpinate la Esplanada Lapidarium a Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva de către organizatori şi invitaţii speciali ai evenimentului, printre care s-a numărat şi ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia Elena Intotero. Read more

Poliţia Română a confiscat peste 120 kg de droguri în decurs de şapte luni

            Aproape 120 de kilograme de droguri, peste 44.000.000 de lei în monedă naţională şi echivalent în valută, 138 de autoturisme, 275 de imobile şi peste  7 kilograme de aur au ridicate ori fac obiectul unor sechestre instituite în urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii  organizate şi procurori, în primele 7 luni ale anului. Read more

O nouă grădiniță la Lupeni

Municipiul Lupeni este acum partenerul Ministerului Educației Naționale în cadrul proiectului național ”Construcții Grădinițe Regiunea Vest”. Într-o ședință de îndată, consilierii locali ai municipiului Lupeni au aprobat contribuția proprie în acest proiect care se ridică la suma de 6656,99 lei, din valoarea totală de 332.849,69 lei, inclusiv TVA. Read more

Mâine, 16 august – pelerinaj marian la grupul statuar de la Brădet – Câmpu lui Neag

Biserica greco-catolică din Valea Jiului, prin părintele protopop Adrian Nagy, invită pe toţi enoriaşii la un moment de meditaţie şi rugăciune în data de 16  august a.c.. Înalt prea Sfinţia Sa Alexandru Mesian, episcopul greco- catolic va oficia slujba Sfintei Liturghii, în biserica din Uricani cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” începând cu orele 10.00, după care, se va merge la grupul statuar “Madona de Lourdes” şi la prea “Sfânta Inimă a lui Isus” din localitatea Câmpu lui Neag, punctul Brădet, unde se vor oficia devoţiuni la statuia Maicii Domnului şi la  statuia Prea Sfântă Inimă a lui Isus Hristos.  Read more