Ca în fiecare an, clopoţelul a sunat din nou adunarea în curtea şcolilor, pentru începutul unui nou an şcolar. În prima zi de şcoală se văd pe feţele elevilor, părinţilor şi bunicilor, emoţiile revederii cu profesorii şi colegii, dar şi regretul că vacanţa de vară s-a terminat mult prea repede. Este un nou început, o nouă determinare de a păşi, din nou, pe meleagurile cunoştinţei, mai cu spor poate, decât în anul şcolar trecut. Cadrele didactice i-au întâmpinat cu emoţii şi cu speranţa unui an în care, rezultatele şcolare să fie deosebite.
În municipiul Lupeni, anul şcolar a debutat sub bune auspicii. Pentru buna desfăşurare a actului educativ, în timpul vacanţei de vară s-au efectuat lucrări de reabilitare, modernizări, igienizări, în aşa fel încât toate unităţile lupenene beneficiază din acest an şcolar de autorizaţii de funcţionare. Debutul anului şcolar a avut loc la grădiniţa Lumea Copiilor, acolo unde primarul Cristian Resmeriţă şi echipa sa din cadrul primăriei municipiului Lupeni a ţinut să fie alături de cei mai mici dintre locuitorii oraşului. Primarul lupenean a ţinut să fie prezent la toate unităţile de învăţământ din localitatea pe care o păstoreşte, pentru că, profesor fiind şi-a dorit să să participe alături de colegii săi, la momentul poate, cel mai important din viaţa unui dascăl, când îşi primeşte în sala de clasă, din nou colectivul de elevi. Read more