Archive for April 2016

“Este vremea unui nou început la Lupeni”

         cristi primarie (1)    Organizaţia municipală a PSD Lupeni a depus joi, 21 aprilie, la miezul zilei în faţa preşedintelui biroului electoral local, dosarele cu listele de candidaţi care vor intra în cursa electorală, pentru alegerile locale care vor avea loc în data de 5 iunie 2016. Candidatul organizaţiei PSD Lupeni pentru fotoliul de primar este preşedintele organizaţiei, Cristian Resmeriţă.                   

Pentru a fi primite dosarele de candidaturi, organizaţia PSD Lupeni a reuşit să strângă peste 1600 de semnături de la susţinători şi simpatizanţi. După depunerea candidaturii, la sediul organizaţiei PSD Lupeni a fost organizată o conferinţă de presă, în care s-au prezentat obiectivele organizaţiei locale: câştigarea alegerilor locale şi vremea unui nou început la Lupeni. Read more

Un vis devenit realitate

palat lupeni  Trecutul este al lui Dumnezeu şi viitorul este tot în mâinile Lui. Timpul este distanţa chemării lui Dumnezeu. Am datoria ca pescar sufletesc ce m-a rânduit Dumnezeu să îndrept mreaja Învăţăturii şi să pun credinţa Cuvântului înaintea dragostei noastre. Biserica, Trupul lui Cristos este Vie. Este şi Ea într-un fel Fiinţă. Noi, nu putem trăi fără Biserica lui Cristos, este este Pâinea mântuirii noastre, ea are nevoie de noi, de lupta noastră pentru că, fiecare dintre noi, este părticică din trupul ei. În sfânta Biserică să ne rugăm pentru celui pentru care a noastră mântuire, S-a Întrupat, a pătimit, Dumnezeu fiind, de o fiinţă cu Dumnezeu Tatăl. Să ne rugăm să fim iertaţi de păcatul necredinţei – Antim Ivireanu –

palat lupeni (2)       După mari eforturi, dorinţa locuitorilor din Lupeni de a avea din nou Palatul Cultural la înfăţişarea pe care o avea acum aproape 90 de ani, s-a materializat, lupenenii şi alţi invitaţi din Valea Jiului participând miercuri, 20 aprilie, la redeschiderea acetui obiectiv cultural, unul dintre cele mai frumoase din judeţ şi din ţară. |nalţii oaspeţi au fost întâmpinaţi de primarul Cornel Resmeriţă, de deputatul Cristian Resmeriţă, de consilierii locali şi funcţionari din cadrul administraţiei locale lupenene. Un sobor de preoţi, în fruntea cărora s-a aflat protopopul de Valea Jiului, pr. Petrache Creţu, au săvârşit în foaierul generos al noului edificiu cultural, o slujbă religioasă de sfinţire a acestuia, aşa cum se cade ca şi într-o familie de buni creştini, pentru “ca cei care-i vor trece pragul, dar şi cei care se vor osteni aici, în această clădire a Culturii, binecuvântează pe aceasta şi cu frica Ta întăreşte-i pe cei care-şi vor desfăşura activitatea aici, păzindu-i nevătămaţi de cei potrivnici. Trimite binecuvântarea Ta din înălţimea locaşului Tău şi binecuvântează şi înmulţeşte toate bunătăţile în Palatul Cultural din Lupeni”. Read more

După un marş de 300 de km, protestatarii de la CNLO, însoţiţi de Bebe Nica, au obţinut un protocol cu reprezentanţii guvernului

     bebe nica       Protestatarii care au parcurs pe jos 300 de km în marşul disperării nu s-au întors cu mâna goală de la Bucureşti. Profitând şi de experienţa lui Bebe Nica în astfel de negocieri, aceştia au semnat un protocol cu vicepremierul Costin Borc. Anul trecut, tot cam pe vremea asta, mai precis la 28.05.2015, Bebe Nica în calitate de reprezentant al minerilor din Valea Jiului semna cu ministrul energiei de la acea vreme, Dominic Gerea, la Petroşani, un protocol prin care se prevedea modificarea unor directive europene, iar minele de cărbune să nu se închidă până în anul 2024. Prin acest protocol se prevede separarea Sucursalei Electrocentrale Paroşeni de CEH, separarea “legală” a activităţii miniere de cea energetică şi MODIFICAREA DECIZIEI UE NR.787 din 10 decembrie 2010 care prevedea închiderea tuturor minelor de cărbune până în 2018. Read more

Pentru judeţul Hunedoara există soluţii, trebuie doar aplicate!

vochitoiu    Miercuri, 20 aprilie a.c., liderul Grupului parlamentar al U.N.P.R din Senatul României, domnul Haralambie Vochiţoiu, a avut o întrevedere cu Viceprim-ministrul şi Ministrul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, domnul Costin Grigore Borc şi Secretarul de Stat în Ministerul Energiei, doamna Corina Popescu.

Discuţiile au cuprins un amplu schimb de opinii asupra situaţiei complexurilor energetice Hunedoara (CEH) şi Oltenia (CEO) şi identificarea celor mai bune modalităţi de salvare a acestora.

            “Elaborarea unei legi speciale, prin care să se prevadă ca energia electrică produsă pe bază de huilă să aibă o cotă reglementată de 4,8-5% din piaţa de energie românească, ar putea salva CEH, din punct de vedere economic. Ar fi perfect, ca pe o piaţă liberă a energiei, să ne producem 4,8% – 5% (energie, n.r.), de atât avem nevoie, la un preţ reglementat. Această concesie pe care ne-ar face-o Bruxelles-ul, împreună cu introducerea disciplinei organizatorice şi a muncii, stoparea fraudelor – de la firul ierbii, ar salva CEH şi l-ar duce preţ de 40-50 de ani în faţă, cât există resurse de huilă”, a declarat Haralambie Vochiţoiu. Read more

Liceul Tehnologic Lupeni – 95 de ani de învăţământ tehnic şi profesional

       grup scolar (1)    Zilele acestea în cadrul Liceului Tehnologic din municipiul Lupeni s-au organizat o serie de     manifestări cu prilejul împlinirii a 95 de ani de învăţămînt tehnic şi profesional în Valea Jiului, la nivelul judeţului şi naţional. Dacă prima zi a fost   pentru promovarea instituţiei de învăţământ în   comunitatea locală prin organizarea unor porţi deschise, ziua de joi, a fost un bun prilej de evocare a trecutului acesteia, o întâlnire între generaţii de cadre didactice şi absolvenţi.

În calitatea sa de gazdă, directorul unităţii de învăţământ, Aura Bucur, a ţinut să le mulţumească celor prezenţi că au ţinut să fie alături de elevii şi cadrele didactice lupenene, la marea sărbătoare a liceului. După o scurtă evocare istorică, elevii au încântat audienţa cu programele artistice prezentate, printre aceştia regăsind-se nenumăraţi laureaţi la diferite festivaluri şi concursuri. La marea sărbătoare a liceului lupenean au participat personalităţi ale lumii politice hunedorene, oameni de afaceri, foşti elevi, cadre didactice cu state vechi în învăţământul profesional şi tehnic, invitaţi speciali din partea ISJ Hunedoara, etc. Read more

Sub sloganul “No hai! Că se poate” – Alianţa pentru Hunedoara şi-a lansat candidaţii

unpr (1)“Proiectul poate şi trebuie să devină reţeta pentru România”

             La finele săptămânii trecute, la Teatrul I.D. Sîrbu, Alianţa pentru Hunedoara şi-a lansat candidaţii pentru funcţiile de primari atât în Valea Jiului, cât şi în mai multe localităţi ale judeţului. La eveniment au participat mai mulţi parlamentari UNPR, în frunte cu tânărul şi noul preşedinte, Valeriu Steriu.

În calitatea sa de preşedinte ale UNPR-HD senatorul Haralambie Vochiţoiu, a spus în conferinţa de presă care a avut loc, înainte de lansarea candidaţilor că: “Alianţa pentru Hunedoara a fost creată ca o alternativă la formaţiunile politice care au condus judeţul. Pentru prima dată trecem politicienii pe planul secund şi cetăţenii, pe primul plan. Din această alianţă fac parte două partide, UNPR şi Partidul Socialist Român şi mai multe organizaţii non-guvernamentale. Dacă noi reuşim ca această Alianţă pentru Hunedoara să o popularizăm şi să ajungă la ochii, urechile şi sufletul hunedorenilor avem de câştigat. Sigla noastră este familia, familia unui întreg judeţ”, a spus senatorul Haralambie Vochiţoiu. Read more

Scrisoare deschisă adresată tuturor liberalilor care mai cred în demnitatea unui politician

     costel avram,       Ca partid de opoziţie, în ultimii ani echipa PNL Petrila a dus o politică fermă şi constructivă în spiritul proiectului de ţară propus de preşedintele Iohannis, susţinând valorile de reformă a structurii şi mentalităţii clasei politice.

Chiar am crezut la un moment dat că politica noastră, structurată decent, bazată pe respect faţă de oameni şi orientată pe dezvoltarea durabilă se va dovedi câştigătoare. M-am înşelat. Se pare că ne-am minţit singuri că vom reuşi. Astăzi, 17 aprilie, sunt nevoit să renunţ la calitatea de politician liberal. Vă asigur, dragi colegi care aţi fost parteneri umăr la umăr, că am făcut tot ce este omeneşte posibil să rezist pentru a continua din interior să muncim împreună pentru a atinge standardul la care ne-am angajat în faţa alegătorilor. Read more

Un nou loc de joacă, pe strada Parângului

OLYMPUS DIGITAL CAMERA       Aşa cum a promis încă de la începutul anului, cei mai mici dintre locuitorii municipiului Lupeni vor beneficia de noi locuri de joacă. Prin alocare de la bugetul local au foat achiziţionate mai multe sisteme de bănci, dar şi mobilier ornamental pentru parcuri. Acestea cuprind mai multe tobogane, platforme, turnuri de joacă, balansoare, căţărătoare, leagăne de metal cu două scaune cu spătar, carusel pentru şase persoane, balansoare cu arcuri tip puişor, balansoar cu arc tip căţel, balansoar cu arc tip căluţi, etc.

Aşadar, la finele săptămânii trecute, un nou loc de joacă a fost dat în folosinţă în municipiul Lupeni. Acesta funcţionează pe strada Parângului. Execuţia lucrărilor s-a făcut sub directa îndrumare a primarului Cornel Resmeriţă, care a fost şi mai bucuros când aparatele de joacă au fost luate cu asalt de cei mai mici. Read more

Ziua verde la Petroşani

sport z verde petro     Iniţiată în urmă cu ceva vreme, de fondatorii forumului civic petroşenean, Ziua Verde, de anul acesta, s-a desfăşurat în zona Brădet, acolo, unde, elevii, cadrele didactice şi toţi cei care au fost implicaţi în acest proiect au desfăşurat mai multe activităţi, pe mai multe categorii de vârstă: alergare, orientare turistică, desene pe asfalt, etc. La eveniment au participat pe lângă cadrele didactice din unităţile de învăţământ petroşenene, reprezentanţi ai Crucii Roşii Petroşani, Asociaţiei “Pro Parâng” şi alţii. Read more

Bibliotecă Vie la Liceul Tehnologic Retezat din Uricani

OLYMPUS DIGITAL CAMERA       Timp de două zile, Şcoala Gimnazială nr 2 din cadrul Liceului Tehnologic Retezat din Uricani, a fost gazdă a unui proiect intitulat “Predau diversitate şi elevilor le place”.

Desfăşurat în “Săptămâna Altfel” elevii din oraşul Uricani s-au întâlnit cu două dintre cele mai titrate dintre jurnalistele României, care au devenit “Bibloteca vie” pentru tânara generaţie. “Proiectul care a avut loc în unitatea noastră este implementat cu ajutorul Centrului pentru Jurnalism Independent din Bucureşti şi este finanţat din Fondul Ong, prin EEA Grants. Acesta a început în luna septembrie 2015 şi se desfăşoară până la sfârşitul lunii aprilie 2016. Şcoala noastră face parte din cele 20 de şcoli selecţionate din toată ţara pentru a participa la acest proiect, care are ca scop combaterea discriminării şi promovarea diversităţii în rândul elevilor şi tinerilor”, a ţinut să declare prof. Ilie Cioată, responsabilul de proiect. Read more

Săptămâna Altfel – un proiect educativ pentru sănătate, la Lupeni

     OLYMPUS DIGITAL CAMERA       Asociaţia Pro România şi Institutul Social Român din municipiul Petroşani au iniţiat în urmă cu câteva zile, un amplu proiect educativ de prevenţie în domeniul sănătăţii.             

Primul eveniment s-a desfăşurat în cadrul progamului “Spătămâna Altfel” beneficiari fiind elevii de la Liceul Mircea Eliade – Structura Şcoala Gimnazială nr. 1, la clasa coordonată de prof. Eugenia Drăgoi, formator şi   voluntar activ în cadrul asociaţiei. Alături de elevi, au fost prezenţi cadre didactice de la şcolile partenere din Vulcan, Uricani, Petroşani şi părinţi. Read more

K1 de viitor pentru judeţul nostru

Uricani K1  Sportivul Claudiu Ciocănel, legitimat la clubul “Gladyators Gym” Deva, a triumfat în primul său meci disputat în cadrul unei gale semi-profesioniste de kick-box şi MMA şi se anunţă a fi un “gladiator” de mare viitor. Tânărul de 18 ani din Deva l-a învins, la puncte, pe Mircea Dumitrescu (Sibiu) în cadrul promoþiei UFT (Ultimate Fighting Tournament) care s-a desfăşurat la Cluj-Napoca. De altfel, sportivii deveni alături de cei de la clubul Milenium Fight Uricani ţin ştacheta ridicată pentru judeţul nostru. După 15 victorii, din care şase prin KO, în duelurile din galele rezervate copiilor şi juniorilor, Claudiu Ciocănel, de la “Gladyators Gym”, a făcut pasul în galele rezervate seniorilor semi-profesionişti. Sportivul antrenat de Claudiu Florescu a câştigat, la puncte, cu deciziei unanimă a arbitrilor, după un meci spectaculos, în faţa mult mai experimentatului Mircea Dumitrescu (Sibiu). Read more

Daria Vişănescu, pentru ultima dată la o finală naţională de junioare!

La naţionalele de anul acesta, şahista multimedaliată din Valea Jiului, maestra FIDE Daria – Ioana Vişănescu, legitimată la Clubul de Şah Deva şi Medicina Timişoara, va concura pentru ultima dată la o finală de junioare, urmând ca de anul viitor să treacă la senioare. În organizarea Federaţiei Romane de şah în colaborare cu CS “Tinerii Maeştri” Bucureşti, la Călimăneşti – Căciulata, peste 525 de copii şi juniori, la care se adaugă încă 500 de antrenori şi părinţi prezenţi, au luat startul în finala Campionatului Naţional de Şah, etapă ce precede calificarea primilor trei clasaţi pentru Campionatul Mondial,European şi al Uniunii Europene, precum şi stabilirea lotului naţional la fiecare grupă de vârstă: 8 ani,10 ani,12 ani,14 ani,16 ani,18 ani şi 20 de ani,băieţi şi fete separat. Read more