Archive for iunie 2015

La intervenţia deputatului Resmeriţă, termocentrala Paroşeni nu se desprinde din CEH

      cristi conferinta     La intervenţia deputatului de Valea Jiului, Cristian Resmeriţă, Consiliul de Administraţie al Complexului Energetic Hunedoara a amânat luarea deciziei de scindare prin separarea           termocentralelor de partea minieră, aşa cum este prevăzut la punctele 3 şi 4 ale protocolului semnat la 28 mai între conducerea CEH, Sindicatul Muntele şi Ministerul Energiei.

„Eu nu voi fi niciodată de acord cu închiderea minelor. Nici în 2018, şi nici în 2024, aşa cum prevede protocolul semnat de Bebe Nica, Constantin Jujan şi ministrul Gerea. Scindarea este primul pas spre închiderea minelor. Dacă astăzi (vineri, 19 iunie n.r.) se aprobă scoaterea termocentralei Paroşeni din CEH, luni voi cere în Camera Deputaţilor demisia ministrului Gerea”, declara deputatul Resmeriţă la conferinţa de presă, organizată vineri dimineaţa la sediul PSD Petroşani. Reacţia acestuia este urmare a informaţiei conform căreia unul dintre punctele aflate pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului de Administraţie al CEH, din data de 19 iunie, era adoptarea deciziei de separare a Termocentralei Paroşeni de restul Complexului Energetic. Read more

Să ne stabilim priorităţile într-un mod transparent

adi davidDupă alegerea sa în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, Adrian David a organizat la sediul de la Petroşani, prima sa conferinţă de presă în care a prezentat, pe larg care sunt stadiile proiectelor de o importanţă covârşitoare pentru judeţul Hunedoara şi viziunea sa asupra mandatului pe care, anul viitor vrea să-l încheie cu succes, cu proiecte finalizate şi altele noi în curs de implementare.      În viziunea noului preşedinte, mandatul de un an pe care-l mai are până la alegerile de anul viitor, va fi unul dificil. Read more

“Un diamant se şlefuieşte la lumina altui diamant”

    OLYMPUS DIGITAL CAMERA        Se apropie cu paşi repezi finalul anului şcolar 2014-2015. În fiecare unitate de învăţământ au loc evenimente deosebite, în care sunt felicitaţi elevii cu rezultate bune la învăţătură, dar şi cadrele didactice care s-au ocupat de aceştia. El, dascălul, e mâna care-i mângâie creştetul, care-i şterge lacrimile, omul care-i luminează mintea şi sufletul, cel care-i înmânează cheia învăţăturii şi cunoaşterii. Întâiul şi cel mai hotărâtor într-o şcoală este sufletul dascălului. În relaţia dascăl – elev este valabilă expresia: „un diamant se şlefuieşte la lumina altui diamant” (H. Heine). Read more

PNL Hunedoara îşi încalcă propriile principii politice

laurentiu nistorDECLARAŢIE DE PRESĂ

PNL Hunedoara şi-a anunţat candidatul pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, nominalizându-l pe Adrian David.

Cel puţin două lucruri aruncă îndoieli serioase asupra modului în care PNL Hunedoara şi-a desemnat candidatul pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. Primul este încălcarea unui principiu politic enunţat în decembrie 2014 de chiar de preşedintele PNL, Alina Gorghiu, care îşi avertiza partidul că aleşii locali care vor uza de OUG 55/2014 şi vor schimba formaţiunea politică din care fac parte îşi vor pierde mandatele dacă CCR va declara Ordonanţa neconstituţională. Read more

Un mediu curat şi sănătos, la Lupeni

OLYMPUS DIGITAL CAMERA   Amenajarea, întreţinerea spaţiilor verzi şi a parcurilor reprezintă pentru administraţia publică locală a municipiului Lupeni o prioritate şi o obligaţie, pentru că o dată cu intrarea în U.E. fiecare cetăţean trebuie să beneficieze de un climat curat, nepoluat. Cu ajutorul celor 200 de beneficiari ai venitului minim garantat s-a trecut zilele trecute la întreţinerea, reabilitarea şi modernizarea parcurilor, cât şi întreţinerea spaţiilor verzi. Dacă de amenajarea peisagistică se ocupă o firmă specializată în municipiul Lupeni, zilele trecute, pe centura municipiului şi în zona blocurilor sociale, se curăţa iarba dintre blocuri şi de pe marginea drumurilor. Ca întotdeauna, parcurile din municipiul Lupeni sunt acum curate şi bine întreţinute. Pe ici pe colo, erau aruncate pe spaţiile verzi hârtii de cei care încă sunt certaţi cu regulile bunului simţ. Read more

Tradiţie şi profesionalism la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Petrila

pompieri petrla     Formaţia de Pompieri Civili din localitatea Petrila este atestată documentar din anul 1938, şi a avut de la început ca obiect principal de activitate, prevenire şi stingerea incendiilor. De-a lungul acestei perioade, Formaţia Civilă de Pompieri EM Lonea, cum era denumită până în anul 2005, s-a dovedit a fi una dintre cele mai bune din judeţ, obţinând rezultate foarte bune atât în activitatea de prevenire şi stingere a incendiilor cât şi la concursurile profesionale la care a participat. Read more

ZMK va asigura transportul public în municipiul Petroşani

microbuzsprinter313     În luna februarie 2015, comisia de evaluare numită prin dispoziţia primarului Tiberiu Iacob Ridzi a analizat ofertele depuse în vederea delegării gestiunii serviciilor de transport local public. Aceasta a desemnat câştigătoare firma ZMK, iar zilele trecute, în Consiliul local Petroşani a fost aprobat atribuirea contractului către firma mai sus menţionată. Firmei i s-au impus mai multe condiţii: să aibă maşini corespunzătoare transportului local, să fie optime pentru astfel de transport din punct de vedere a siguranţei pasagerilor şi să ofere un preţ competitiv şi accesibil tuturor cetăţenilor care circulă cu astfel de microbuze.(E.S.)

1,028 milioane de lei pentru SNÎMVJ

Printr-o Ordonanţă de Urgenţă, adoptată miercuri, 10 iunie a.c., Guvernul a creat cadrul legal ce va permite aplicarea unor măsuri de protecţie socială în cazul salariaţilor care urmează să fie disponibilizaţi de la Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului SA (SNÎMVJ). În acest scop, Guvernul a modificat şi completat Ordonanţa de Urgenţă nr. 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare, astfel încât să se aplice şi în cazul operatorilor economici care îşi reduc activitatea. Read more

Rectificare bugetară la Petroşani

tibi suparat     Întruniţi în şedinţă extraordinară, consilierii locali petroşeneni au aprobat rectificarea bugetară, pentru banii primiţi din partea ministerului Dezvoltării Regionale, pentru   obiectivele de investiţii cuprinse în programul PNDL.            Astfel, pentru investiţiile în dezvoltarea domeniului schiabil, administraţia petroşeneană a primit o alocare financiară pentru dezvoltarea infrastructurii turistice în valoare de 20 mii de lei. În cadrul subprogramului ”regenerare urbană”, pentru domeniul unităţi de învăţământ, s-a primit suma de 550 mii lei, pentru finanţarea continuării investiţiilor la grădiniţa aparţinătoare Şcolii I.G. Duca. Alţi 723,50 mii lei s-au primit pentru reabilitarea lucrărilor de execuţie, privind creşterea performaţei energetice a blocurilor de locuinţe, conform OUG 18/2009.(E.S.)

Ambulanţa performantă de tip C1 a intrat în misiune

smurd ambl   Cea mai performantă ambulanţă de tip SMURD care se află pe teritoriul judeţului Hunedoara a intrat în misiune. La sediul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă au fost prezente oficialităţi judeţene, reprezentanţi ai ISU Hunedoara, reprezentanţi care gestionează situaţiile de criză care pot apare în judeţ, etc. În calitatea sa de vicepreşedinte al CJ, Dorin Gligor a ţinut să mulţumească celor care şi-au concentrat eforturile ca această ambulanţă să devină funcţională, după ce a stat mai bine de trei ani într-un garaj. Read more

Tradiţii care se păstrează de peste 540 de ani la Straja

concurs cai    Ca în fiecare an, la ceas de mare sărbătoare creştină, pe 24 iunie, în staţiunea Straja are loc tradiţionala Nedeie a Sânzienelor. Pentru buna desfăşurare a evenimentului s-au asociat, ca de fiecare dată, administraţia şi Consiliul local Lupeni, Emil Părău şi Asociaţia PRO Straja. Marţi, 23 iunie, în şedinţa de consiliu va fi aprobată şi suma alocată din bugetul local pentru acest eveniment. Read more

Proiect POSDRU pentru 200 de beneficiari din Valea Jiului

cornel baroi bun    Şcoala Gimnazială nr. 2, aparţinătoare Liceului Tehnologic Retezat Uricani a fost selectată ca partener în proiectul POSDRU „Educaţia – Şansa unui viitor mai sigur – ID 153694 „, fiind desemnată ca şi centru zonal de implementare. Acest proiect promovează o abordare preventivă bazată pe dezvoltarea activităţilor inovative de tipul „şcoală după şcoală”, pentru a dezvolta cultura personală, repectul de sine prin metode alternative, creative, de învăţare pentru persoanele expuse abandonului şcolar. Read more

Arta şi natura în staţiunea Straja

          straja tabara  La începutul lunii, în staţiunea Straja s-a desfăşurat cea de-a doua ediţie a taberei de pictură „Artă şi natură la Straja”. Tabara s-a încheiat printr-un vernisaj, care a reunit picturile tuturor artiştilor invitaţi să pună în valoare staţiunea şi zonele care au fost vizitate. Deşi fiecare pictor a primit câte două pânze, la final s-au adunat peste 50 de tablouri.      Read more