Archive for November 2013

Protectorul interlopilor din judeţul Hunedoara rămâne în arest

Traian-Berbeceanu-ridicat-de-mascati-72   Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a prelungit, marţi, cu 30 de zile, măsura arestării preventive în cazul comisarului de la BCCO Alba, Traian Berbeceanu, acuzat că a sprijinit o grupare infracţională.

            De când a ajuns după gratii, comisarul şef Traian Berbeceanu, fostul şef al BCCO Alba Iulia a deveni foarte prolific şi, uneori, chiar  sincer.

            Până în prezent, el a publicat două scrisori, cea de-a treia fiind în lucru, după cu ne-au destăinuit surse din arestul IPJ Alba. 

 Scrisoarea I

             În scrisoare, care are 29 de pagini şi este adresată “tuturor poliţiştilor din structurile de combatere a criminalităţii organizate din cadrul Poliţiei Române”, şeful BCCO Alba Iulia afirmă că în ultima perioadă asupra sa şi a echipei pe care o conduce se “desfăşoară o acţiune mârşavă de mari proporţii, organizată şi coordonată de procurori ai DIICOT şi ofiţeri ai serviciilor de informaţii”. Read more

Economie de două miliarde la curentul pentru iluminatul public

În baza unei licitaţii electronice câştigată de SC Enol Grup, Primăria Petroşani va plăti în anul 2014 cu 31,2% mai puţin decât în anul 2013, pentru consumul de energie  electrică, necesar iluminatului public. Aceasta rezultă din diferenţa de tarif dintre contractul actual de achiziţie pe care primăria îl are cu ENEL care este de de 250 lei/MWh şi preţul din noul contract încheiat cu firma câştigătoare a licitaţiei care este de 172 lei/MWh, economia la bugetul local fiind de peste două miliarde de lei.

La conferinţa de presă, organizată la sediul Primăriei Petroşani, primarul Tiberiu Iacob Ridzi a precizat că la licitaţie au participat opt firme, oferta furnizorului actual, Enel situându-se pe locul al doilea cu 173 lei/MWh. Read more

Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului – ,,Dreptul la APĂ curată,,

apaserv2Miercuri, 20 noiembrie 2013, cu ocazia Zilei Internaţionale a Drepturilor Copilului, SC APA SERV Valea Jiului SA – Operatorul Regional de apă şi canalizare din judeţul Hunedoara, a organizat o vizită la Staţia de epurare a apei Dănuţoni, în cadrul evenimentului ” Vizită în unităţi de învăţamânt”.

În calitate de Operator Regional pentru servicii de apă şi canalizare pe Judeţul Hunedoara, SC APA SERV Valea Jiului SA a invitat elevii Şcolii Gimnaziale “Sf. Varvara” – Aninoasa, într-o scurtă excursie educativă la unul din obiectivele care aparţin sistemului apelor uzate – Staţia de epurare a apei uzate Dănuţoni. Read more

Pregătiri pentru sezonul rece, la Petroşani

ridzi            Primarul Tiberiu Iacob Ridzi  a declarat la o întâlnire cu reprezentanţii presei,  că este pregătit să treacă peste iarna, care iată, bate la uşă. În Colonie, la baza administraţiei locale,  au fost aduşi peste 1000 de metri cubi de nisip şi peste 500 de tone de sare, care vor fi folosite pentru programul de deszăpezire din iarna aceasta.

Primarul petroşenean a declarat jurnaliştilor: “Opinia publică trebuie să ştie că administraţia publică locală este pregătită să intervină oricând va fi necesar şi ne dorim să nu avem evenimente deosebite. Vom interveni în toate zonele municipiului Petroşani, dar cu prioritate, vom interveni pe străzile unde există instituţiile publice şi aici mă refer la spital, poliţie, şcoli, grădiniţe, pompieri, etc. A doua prioritate vor fi zonele unde există poduri şi drumuri în pantă, iar la final vom intra în cartiere. Dorim ca şi cetăţenii să ne ajute să cureţe aleile dintre blocuri,  iar agenţii economici vor fi obligaţi să respecte legea şi să-şi cureţe trotuarele”.

Petroşaniul dispune de patru utilaje de deszăpezire, o freză manuală pentru Centrul Civic şi trotuare şi două cartepilare cu lama. Valoarea lucrărilor de deszăpezire sunt  estimate de edilul petroşenean la  peste 300.000 lei. (E.D.)

Diplome pentru susţinătorii lui Buhăescu

Profitând de faptul că a inaugurat Casă de Cultură, primarul Dănuţ Buhăescu a recompensat munca celor mai buni aplaudaci ai comunităţii locale, toţi membri PSD. Fie că au fost consilieri locali, fie că au fost directori de programe pe proiectele europene, ori prieteni apropiaţi primarului, toţi au primit din partea acestuia diplome de onoare. Oare ceilalţi consilieri nu au făcut nimic? Nu ei au aprobat  proiectul privind modernizarea şi dotarea Casei de Cultură? Read more

Concursul literar internaţional al liceenilor va fi lansat la Mănăstirea Cozia

nemecsek   Mănăstirea Cozia va găzdui sâmbătă, 23 noiembrie, în premieră, lansarea unui proiect literar internaţional, aflat la a III – a ediţie. Acest proiect iniţiat de Ştefan Nemecsek este o contraacţiune culturală săvârşită de fii şi fiicele celor acuzaţi de derularea tristelor mineriade, care au tras stigmatul asupra Văii Jiului.

“Lansarea ediţiei 2013-2014 a CONCURSULUI LITERAR AL LICEENILOR  se va derula, cu acceptul şi binecuvântarea PF Arhimandrit Vartolomeu Androni, Stareţul Mănăstirii Cozia şi Exar al mănăstirilor din Eparhia Râmnicului, în Sala de la Mănăstirea Cozia,  în care Miron Cozma şi echipa sa au semnat în Sfânta Locaţie, cu premierul Radu Vasile, aşa numita PACE DE LA COZIA, eveniment care a reinstaurat PACEA SOCIALĂ în ţară, PACE la care au contribuit esenţial Sfinţii Părinţi, reprezentanţii Mănăstirii Cozia. Read more

La Organizaţia Femeilor Liberale s-a votat continuitatea

pnl uricani La finele săptămânii trecute, femeile liberale din oraşul Uricani şi-au ales echipa care le va coordona în următorii patru ani. Şedinţa de alegeri a fost condusă de preşedintele organizaţiei locale Constantin Zaharia şi la un moment dat  i  s-a alăturat şi deputatul Carmen Hărău, lidera femeilor liberale hunedorene, cea care a făcut o radiografie  critică la ceea ce se întâmplă în politica românească, fiind cea care incomodează, dar care obţine multe decizii favorabile comunităţii şi celor care i-au dat girul să- i reprezinte. Read more

Tradiţia colindatului, respectată la Lupeni şi anul acesta

Tradiţiile şi obiceiurile sunt încă respectate în Valea Jiului, acestea îmbinând fericit sacralitatea cu magia. Rând pe rând, elevi de la toate şcolile din oraş vor trece şi anul acesta pragul primăriei, dar  şi reprezentanţi ai altor asociaţii, brunduşi şi crai. Bătrânii spun că în această perioadă, premergătoare Naşterii Mântuitorului Iisus, cerurile se  deschid, lumea se transformă într-un ţinut al magiei, iar oamenii pot vorbi cu animalele. Este momentul în care se întâmplă şi miracole. Primarul lupenean, care apreciază şi sprijină întotdeauna tradiţiile, colindele şi lumina adusă în suflet de cântecele colindătorilor va  încerca şi anul acesta alocarea a peste 1000 de pachete de cadouri consitente pentru cei mici, care sunt cei mai încântaţi de darurile primite.  “Ca în fiecare an, administraţia publică locală oferă cadouri celor care ne trec pragul, copiilor săraci, ai căror părinţi au posibilităţi materiale reduse, aducând astfel bucurie în inimile lor”, a ţinut să declare primarul Cornel Resmeriţă.    Pentru sărbătorile de iarnă, consilierii locali lupeneni vor aproba luna aceasta  sume importante de bani, iar un ONG reprezentativ va încerca organizarea “Carnavalului Iernii” în Parcul Tineretului.(E.D.)

Concursul naţional de salvare subterană şi suprafaţă Petroşani – ediţia a VII-a

SONY DSC   La finele acestei săptămâni, salvatori mineri, ori din alte domenii de activitate, din ţară şi din Valea Jiului se vor întrece în cea dea VII-a ediţie a concursului naţional de salvare subterană şi de suprafaţă. Acesta se va desfăşura pe parcursul a două zile, în două locaţii diferite. Astfel, vineri  22 noiembrie, la  sediul Staţiei Centrale de Salvare Minieră Petroşani are loc faza zonală a concursului, cu participarea reprezentanţilor staţiilor de salvare minieră din cadrul Complexului Energetic Hunedoara şi Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului. Iar sâmbătă, 23 noiembrie, 2013 la sediul INCD- INSEMEX are loc faza naţională a concursului, structurat pe două secţiuni: de la orele 9.30-11.00 etapa I – salvarea minieră, 11.30 – 13.30 etapa a II – a salvare de suprafaţă. Salvatorii din Valea Jiului sunt singurii care intervin după producerea exploziilor, iar antrenamentele şi concursurile de acest fel îi ajută să-şi  descopere performanţe noi.

Ei sunt cei ce au fost medaliaţi de preşedintele Traian Băsescu şi au devenit, pentru meritele lor, Cetăţeni de Onoare ai municipiului Petroşani. Parteneri ai Asociaţiei Salvatorilor Minieri şi de Suprafaţă din România în organizarea evenimentului sunt INSEMEX şi Complexul Energetic Hunedoara.                                                                 E.D.

Petroşeneanul Cristian Lixandru a arbitrat la centru un meci la care au luat parte toate personalităţile Spaniei

IMG-20131114-WA0005           Fernando Caceres este un jucător emblematic pentru fotbalul spaniol. Rămas paralizat după ce a fost împuşcat în cap într-un jaf armat, acesta a cîştigat cu Zaragoza Cupa Spaniei în 1994 şi Cupa Cupelor în 1995. A mai evoluat la River Plate, Boca Juniors, Valencia, Celta, Cordoba şi Independiente.

La Romareda, a avut loc o partidă amicală între Real Zaragoza şi prietenii lui Fernando Caceres, un meci omagiu la adresa marelui jucător argentinian, care a jucat alături de Maradona. Banii strânşi din bilete au fost folosiţi pentru a acoperi costurile tratamentului de recuperare al jucătorului. Peste 20.000 de spectatori dar şi crema bună a fotbalului din Spania a asistat la meciul încheiat cu victoria Zaragozei cu scorul de 1-0. Mai mult decât atât meciul a fost condus la centru de către românul Cristian Lixandru, din Valea Jiului dar stabilit în Spania.                      “A fost o onoare pentru fiul meu să conducă al centru un asemenea meci cu multe personalităţi”, a declarat tatăl arbitrului, Nicu Lixandru. (L.J.)

Un sac de medalii pentru sportivii de la Pantera Neagră

12 sportivi de la Pantera Neagră Petroşani au luat parte la Cupa României la taekwon-do, eveniment ce a avut loc la Baia Mare şi la care au participat peste 20 de cluburi şi peste 400 de sportivi din toate colţurile ţării. Sportivii pregătiţi de Ionuţ Lascău au reuşit să câştige 15 medalii după cum urmează: locul I : Sebastian Şteţi; Lorena Sipoş, Teodora Lupşa; locul II: Cristian Nicola la lupă şi la tehnici speciale, Daniela Cadacs la luptă şi locul III la tehnici speciale, Roxana Ralu, George Butnaru la luptă şi un loc III la proba de tul, Denisa Lascău, Robert Elekeş, două medalii de argint la luptă şi tehnici speciale; locul III: Ionela Papariga, două medalii de bronz la luptă şi tul.  “A fost o competiţie reuşită la care ne-am atins obiectivul mai mult decât m-aş fi aşteptat. Cu puţin noroc putea să fie şi mai bine. Pe această cale doresc să le mulţumesc celor de la Primăria Petroşani pentru sprijinul financiar acordat. În luna decembrie vom mai participa la CUPA TRANSILVANIEI de la Cluj. Vreau să le mulţumesc şi sportivilor mei pentru implicare totală”, a declarat antrenorul Ionuţ Lascău.

Şahiştii din Vulcan au luptat pe două fronturi

Berintan si copiii din Vulcan   La sfârşitul săptămânii trecute, sportivii Secţiei de Şah a CS Vulcan au luptat pe două fronturi bănăţene: Reşiţa şi Timişoara.

Astfel, în 16 -17 noiembrie 2013, la celebra Sală a Sporturilor din Reşiţa s-a desfăşurat cea de-a VIII-a ediţie a Memorialului Dumitru Moşneanu, turneu de şah clasic open general desfăşurat în sistem elveţian pe durata a 7 runde, 60 de minute timp de gândire / jucător.

Au participat 70 de jucători de la 14 cluburi de şah din Reşiţa, Timişoara, Arad, Vulcan, Dudeştii Noi, Giarmata Vii, Giroc, Dumbrăviţa, Craiova şi Satu Mare.  De la Cs Vulcan au participat 5 sportivi însoţiţi de preşedintele Secţiei de şah, Dorel Şchiopu. Doi dintre sportivii vulcăneni – Mario Ancuţa şi Andrei Fieraru – au terminat competiţia copiilor de 8 ani la egalitate de puncte cu ocupanţii locurilor II şi III, fiind despărţiţi de aceştia doar de criteriul coeficientul Bucholtz (suma rezultatelor obţinute de adversari). Read more

17 medalii pentru sportivii de la CSM Petroşani

csm petrosani Sportivii de la CSM Petroşani pregătiţi de Alina Tinca şi Radu Polifronie au participat la Cupa României la karate shitoryu de la Râmnicu Vîlcea. Au luat parte 32 de cluburi şi 265 de sportivi din toate colţurile ţării. CSM a deplasat un lot format din 17 sportivi: cadeţi şi minicadeţi. La cadete feminin, pe echipe CSM s-a situat pe primul loc având următoarea componenţă: Lavinia Ghiura, Anisia Berca, Mădălina Arghire şi rezervă Vanessa Huţuţuc. Au mai obţinut 8 locuri I la individual sportivii: Anisia Berca, Mădălina Arghire, David Stark, Andrada Dinea, Andreea Polifronie, Miruna Mărăuţă, Daniel Ionaşcu. Locurile doi au fost adjudecate de către: Lavinia Ghiura, Claudiu Climescu, Ştefania Păcurar, Georgiana Bîrlea, iar locurile trei au fost cucerite de: Rahela Anton, singura junioară din lotul deplasat, Vanessa Huţuţuc,  Andreea Cristescu, Mădălin Gongeanu, Radu Toma.

“Am deplasat o echipă formată în marea ei majoritate din minicadeţi şi suntem mulţumiţi de evoluţia lor, obiectivul nostru fiind acela de a rula şi copiii care au mai puţină în experienţă în evenimente de acest gen”, a declarat Radu Polifonie.

Opt medalii de aur, 4 medalii de argint şi 5 medalii de bronz este bilanţul obţinut la Cupa României, unde a mai participat şi Adrian Cebuc, revenit după o lungă recuperare. Din lotul CSM Petroşani au făcut parte trei sportive din Uricani şi 5 sportivi din Baru Mare. (L.J.)