Archive for august 2013

Primarul Buhăescu pe Calea Americană

      Calea americană pe care vrea s-o apuce primarul Buhăescu costă contibuabilul uricănean câteva mii de euro

         buha braia    În spiritul ordonanţei guvernului Ponta privind reducerea cheltuielilor publice, printre care şi restrângerea delegaţiilor care pleacă în străinătate,  consilierii locali din Uricani au aprobat alocarea unor sume importante de bani pentru vizita primarului Dănuţ Buhăescu şi a viceprimarului Corneliu Braia în SUA pentru a învăţa „CE PUTEM FACE NOI PENTRU A ATINGE PERFORMANŢELE LOR” în administraţie. Vizita este preconizată a se efectua în luna octombrie şi are ca temă „creşterea numărului de contracte româno-americane la nivel de administraţii locale şi schimbului de bune practici între cele două administraţii”.

Detroit, Las Vegas, Miami şi New York

            Printre obiectivele vizate se numără şi oraşul Detroit, fostul centru mondial al industriei de automobile ajuns în prezent în faliment, spectrul care planează şi asupra oraşului Uricani în perspectiva închiderii exploatării miniere din localitate. Read more

Buget cu profit pentru CEH

În ciuda datoriilor și cheltuielilor mari cu producția de energie, estimările bugetare ale celor care conduc destinele Complexului Energetic Hunedoara sunt unele optimiste. Guvernul a aprobat miercuri bugetul de venituri și cheltuieli al Complexului Energetic Hunedoara. BVC-ul prezentat de CEH și aprobat de Executiv este unul optimist care are cheltuielile mai mici decât veniturile. ”Executivul  a aprobat prin hotărâre bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2013 pentru Complexul Energetic Hunedoara. Veniturile totale estimate a se realiza în 2013 se ridică la 1.045.513 mii lei, iar cheltuielile totale la 1.045.115 mii lei”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului. Spre exemplu, numai pentru huila cumpărată de la Societatea Națională a Huilei, înainte ca minele viabile să fuzioneze cu complexul, structura energetică hunedorană avea datorii de peste 30 de milioane de lei. De la 1 august însă SNH a fuzionat cu Complexul Energetic Hunedoara, astfel că CEH-ul nu mai trebuie să plătească pentru huila care acum se produce în interior.

SNÎMVJ caută asistență tehnică

SNÎMVJ caută asistență tehnică pentru închiderea și ecologizarea minei Petrila

Încep lucrările de închidere a mineritului considerat neviabil. Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului pune la bătaie peste 900 de mii de lei pentru dirigenția de șantier/asistența tehnică la lucrările din proiectul de închidere și ecologizare a minei Petrila. Potrivit anunțului de intenție, contractul presupune asistență tehnică – verificare și conducere în numele SNÎMVJ – pentru toate acțiunile și activitățile necesare în vederea execuției lucrărilor de închidere și ecologizare a minei Petrila.  Valoarea estimată a contractului este de 907.500 lei, fără TVA. Această sumă cuprinde și cuantumul aferent procentului de diverse și neprevăzut în procent de 10 la sută din valoarea estimată a serviciilor de asistență tehnică, adică 82.500 lei, sumă ce a fost stabilită de proiectant în devizul general. Asistența tehnică va fi oferită celor de la SNÎMVJ pe o perioadă de 40 de luni de la data atribuirii contractului, ofertele urmând să fie deschise în data de 5 septembrie. Mina Petrila este una din cele trei unități miniere care, conform programului aprobat de Comisia Europeană, trebuie să își înceteze activitatea până în anul 2018. În cazul unității miniere de la Petrila, producția trebuie să înceteze în anul 2015, fiind prima dintre cele trei mine care va pune capăt extracției de huilă. Se speră însă ca proiectul de închidere și ecoloigizare a minei Petrila să sufere anumite modificări. Reprezentanții administrației locale din Petrila vor să păstreze clădirile ce pot fi închiriare, dar și pe cele care au însemnătate istorică.

Doar la Bercea… mititei la grătar şi bere la pet!

bercea stiv     De câteva zile, circulaţia rutieră la intrarea în municipiul Petroşani este îngreunată de lucrările la sensul giratoriu de la viitorul supermarket Kaufland. Situaţia este de scurtă durată, la finalizarea lucrărilor circulaţia urmând a reveni la normal. Finalizarea lucrărilor nu va rezolva însă şi blocajul din zona hotelului de patru stele “Palace” unde tirurile cu ciment şi BCA blochează periodic traficul rutier iar motostivuitoarele lui Bercea traversează drumul public făcând naveta între depozit şi magazinul de vis a vis, fără ca organele să ia vreo măsură. Pericolul este atât pentru şoferii care circulă prin zonă cât şi pentru clienţii care consumă mititei la grătar şi bere la PET pe terasa restaurantului de patru stele Palace. Chiar dacă UE ne interzice folosirea bicarbonatului în pasta de mici, Bercea nu este afectat, reţeta cu nisip şi praf de ciment având un succes deosebit alături de berea Bucegi la PET de 2,5 litri. Mai rămâne doar ca reţeta de mici cu praf de ciment să fie omologată ca produs tradiţional pentru ca turiştii să invadeze Petroşaniul printre tirurile şi motostivuitoarele lui Bercea.

La Uricani se fură tot, de la borduri la piatră şi pavele

Două persoane sunt cercetate pentru furt, acestea conducând o rabă şi un utilaj cu ajutorul căruia se încărca nişte piatră de la fosta staţie de betoane de la Câmpu lui Neag. În această afacere este implicat şi primarul din Uricani, Dănuţ Buhăescu. Poliţiştii, care au fost chemaţi prin 112, au întocmit dosar penal pentru furt pe numele a doi bărbaţi, însă printre acuzaţi nu figurează şi primarul Buhăescu.buha

O reclamaţie de furt de piatră concasată s-a transformat într-o vânătoare de vrăjitoare, primarul din Uricani susţinând că firma care l-a indus în eroare (trimiţându-i pe reprezentanţii primăriei să ia piatra buclucaşă) taie ilegal componente de la staţia de betoane, loc de unde angajaţii primăriei trebuiau să încarce piatră concasată. Sursele noastre spun că nu este prima dată când din acel loc se fură piatra cu rabele şi că, după ce s-a făcut reclamaţia la 112, primarul Buhăescu a venit şi s-a certat cu paznicul. S-ar părea că există o practică a sustragerii de material care este folosit la repararea drumurilor iar mai apoi lucrările sunt facturate de firme “agreate” de primarul Buhăescu.

„Nu e prima dată când se ia piatră de acolo. Fără bani, probabil se fac facturi false, nu ştiu ce se întâmplă exact, dar nu e prima dată. Acum o săptămână sau două iar au fost rabe să ia piatră şi paznicul a sunat la 112. A venit poliţia, a venit şi primarul care s-a certat cu paznicul”, spun sursele. Read more

Sport în Valea Jiului

Jucătoarele lui Edith Mileti au cucerit  medalia de bronz la un puternic turneude handbal în Ungaria

Fc-Hunedoara-Jiul-Petrosani-handbal-junioare-10Handbalistele de la CSŞ Petroşani pregătite de Edith Mileti au cucerit medalia de bronz la Turneul Internaţional Cell Cup, din Ungaria. Participantă de patru sezoane la rând la acest eveniment formaţia din Vale a uimit şi s-a întors cu bronzul competiţiei la care au luat parte 164 de echipe din 20 de ţări şi un număr de peste 2000 de sportivi. CSŞ Petroşani a câştigat patru meciuri în grupe şi a pierdut după, iar în finala mică s-a impus cu scorul de 24-12 în faţa echipei Vesprem din Ungaria.

„A fost practic o adevărată olimpiadă a handbalului cu o organizate impecabilă cum rar se poate vedea. Meciurile s-au jucat în cinci oraşe, iar noi am acceptat o invitaţie din partea celor din Varpalota, care ne-au suportat toate cheltuielile”, a declarat antrenoarea Edith Mileti.

CSŞ Petroşani a deplasat un lot format din următoarele jucătoare: Raluca Calman, Adnana Gheţea, Raluca Tufişcă, Georgiana Zaharia – căpitan, Andrada Radu, Cristina Roman, Simona Surd, Ioan Velciov, Oana Bălan, Cristina Niculiasa, Georgiana Lăchescu, Ana Maria Csaloca, Denisa Casian, Andrada Casian, Miruna Oroian,  Eugenia Păun, Maria Asan.(L.J.)

 

Piloţii din Vale se pregătesc pentru Raliul V.T.M. Râuşor

 

Pe data de 1 septembrie va avea loc ediţia cu numărul trei la Cupa VTM Râuşor, competitive organizată de către Automobil Club Român, Comisia Judeţeană de Automobilism si Karting,  Club Sportiv Auto Karting Hunedoara. Paul Brănişteanu, Cosmin Negrilă, Cristian Zaharia şi Mihai Frandoş au fost nelipsiţi de la ultimele întreceri şi au reprezentat Valea Jiului cu cinste. Probabil o vor face şi de data aceasta la cea mai populară competiţie din judeţ de acest gen.

 

Jucătorii din Vale merg la selecţii pentru naţionala viitorului

 

Cei mai buni fotbalişti născuţi în anul 2000 din judeţele Hunedoara, Alba, Caraş Severin şi Sibiu îşi vor etala talentul sâmbătă, 24 august, pe Stadionul „CFR” din Simeria, în cadrul unei acţiuni de selecţie pentru acce-derea în naţionala U14 (sub 14 ani).

Acţiunea de selecţie va consta în desfăşurarea unui meci bilateral între două echipe formate din jucătorii veniţi la trial. O echipă va fi formată din jucători din judeţele Alba şi Sibiu, iar o alta din fotbalişti din Hunedoara şi Caraş Severin.

„Evoluţia jucătorilor va fi urmărită de antrenorul-referent al FRF Ciprian Urican, iar el îi va alege pe cei care au calităţi pentru a face parte din echipa naţională. Jucătorii selecţionaţi vor participa în continuare la alte acţiuni de selecţie desfăşurate la nivel regional sau naţional, iar de acolo pot ajunge în echipa naţională a României”, a declarat  Mirel Biriş.  Din judeţul Hunedoara au confirmat prezenţa jucători de la cluburile CNS „Cetate” Deva, Dacia Orăştie, Minerul Lupeni, Universitatea Petroşani şi CFR Simeria, dar lipsesc reprezentanţii grupării FC Hunedoara.

„Acţiunea de selecţie este organizată de Federaţia Română de Fotbal cu sprijinul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Hunedoara şi este o excelentă şansă pentru micii fotbalişti de a intra în atenţia lotului naţional. De la noi din judeţ vor veni la trial jucători de la cluburile CNS Cetate Deva, Dacia Orăştie, Minerul Lupeni, Universitatea Petroşani şi CFR Simeria. Din păcate lipsesc cei de la FC Hunedoara, unde este un izvor nesecat de talente, care au pretextat că nu pot trimite copii, deoarece aceştia sunt în vacanţă”, a spus Mirel Biriş, preşedintele Comisiei de Copii şi Juniori a AJF Hunedoara.

Dan Stroia, organizatorul de competiţii al FC Hunedoara, a confirmat absenţa hunedorenilor de la selecţie, însă a precizat că momentul ales pentru această acţiune este unul prost ales.

„Antrenorii de la Centrul de Copii şi Juniori ai clubului mi-au spus că ar fi fost vreo 2-3 jucători cu calităţi pentru a participa la această selecţie, dar că ei sunt plecaţi în vacanţă, la bunici. Ne pare rău de situaţie, dar poate că şi momentul ales de FRF este puţin nepotrivit, ţinând cont că acum copiii sunt în vacanţă”, a spus Dan Stroia.

Programul competiţiei este următorul: grupa A – ora 09.00, CFR Simeria 1- Victoria Călan; ora 10.00, Victoria Călan – Universitatea Petroşani; ora 11.00, Universitatea Petroşani – CFR Simeria 1; grupa B – ora 09.00, Jiul Petroşani – Viitorul Brad; ora 10.00, Viitorul Brad-CFR Simeria 2; ora 11.00, CFR Simeria 2- Jiul Petroşani.

În continuare, de la ora 12.00 va avea loc un concurs de penaltiuri cu participarea a câte doi jucători de la fiecare echipă, de la ora 12.30 sunt programate meciurile pentru locurile 5-6 şi 3-4 (finala mică), iar de la ora 13.30 va avea loc finala mare pentru locurile 1-2 care va desemna câştigătoarea trofeului. Se vor acorda diplome şi trofee pentru „cel mai bun jucător”, „cel mai bun portar”, „golgheterul competiţiei” şi câştigătorul concursului „cel mai bun executant de penalti”. (L.J.)

Pregătiri pentru începerea anului şcolar, la Petroşani

tibi rechiziteAvând în vedere că anul şcolar 2013-2014 se apropie cu paşi repezi, administraţia publică locală a municipiului Petroşani a avut o întâlnire cu toţi directorii de instituţii de învăţământ de pe raza municipiului,  prilej cu care s-a aflat care sunt necesităţile urgente ale  şcolilor şi care sunt unităţile în care trebuie făcute lucrări de igenizare şi reparaţii.

„Dat fiind faptul că ne mai desparte mai puţin de o lună până la începerea noului an şcolar, în prezent se lucrează la toate liceele, şcolile şi grădiniţele, la igenizări şi reparaţii şi acolo unde se constată că trebuie făcute investiţii mai ample, proiectele trebuie puse în discuţie şi dezbătute în şedinţa consiliului local pentru  suplimentarea alocarii fondurilor necesare finalizării acestora. Vrem ca până în 16 septembrie toate unităţile de învăţământ să beneficieze şi de autorizaţii sanitare de funcţionare şi în cazul în care reprezentanţii DSP vor cere şi alte investiţii, le vom face, în conformitate cu prevederile legii”, a ţinut să precizeze primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi. Read more

Tabăra internaţională Cangurul din Straja a fost un succes

straja tabara Staţiunea Straja a fost până la finele săptămânii trecute,  gazda taberei internaţionale „Cangurul” organizată de către Fundaţia pentru Integrare Europeană Sigma şi a fost catalogată de organizatori, drept un succes.  Peste 700 de elevi şi profesori din mai multe ţări europene au participat la activităţile diverse organizate  în tabară. Fundaţia pentru Integrare Europeană Sigma este o organizaţie neguvernamentală, apolitică şi non-profit, cu o bogată experienţă în iniţierea şi dezvoltarea de programe educaţionale, culturale şi de tineret. Proiectele derulate de-a lungul anilor au dat tinerilor posibilitatea de a demonstra şi dezvolta cunoştinţele, talentele şi abilităţile, urmărind formarea lor în spirit european din punct de vedere personal, profesional, ştiinţific, cultural, civic şi moral.

„Prin activităţile noastre ne straduim să aducem procesul educaţional mai aproape de necesităţile şi aspiraţiile elevilor şi profesorilor, venind în sprijinul alinierii învăţamântului românesc la standardele europene. În cadrul programelor dezvoltate se desfăşoară diverse manifestări cultural – educative, promovând cunoaşterea patrimoniului cultural-istoric naţional şi european, menţinerea legăturilor cu comunităţile româneşti de peste hotare, consolidarea relaţiilor  dintre diverse instituţii culturale şi accentuarea schimburilor interculturale dintre diverse organizaţii de tineret. Read more

Nervi şi păcate din cauza indolenţei autorităţilor

prislopMănăstirea Prislop este loc de pelerinaj şi reculegere pentru creştinii ortodocşi, din toată ţara, a devenit loc de nervi pentru toţi cei care au încercat duminică să asiste la slujbă şi să vizitrze mormântul sfântului Arsenie Boca. Ca în fiecare sărbătoare, sute de maşini parcate de o parte şi de alta a drumului, altele care încercau să urce sau să coboare, au creat un carambol din care cu greu se putea ieşi. Principala cauză a producerii acestor ambuteiaje este lăţimea insuficientă a drumului şi lipsa parcărilor pentru care Moloţ nu găseşte fonduri, aşa cum a găsit, spre exemplu, pentru asfaltarea drumului de la moşia lui Ile de la porcărie, la moşia lui Ile de la Pasul Vulcan. De fapt, indolenţa autorităţilor se manifestă în toate structurile, în vreme ce traficul spre şi dinspre manastire era blocat, circuliştii stăteau la umbră pândind la intrarea în Haţeg eventualii amatori de viteză peste limita legală.

Bulgărele brun-roşcat din presa Văii Jiului

                Dreptul la libertatea cuvântului/de expresie, ca şi  libertatea presei ca un corolar al acestui drept, reprezintă valori fundamentale ale democraţiei pluraliste moderne. docea 1Fără ele nu ar putea fi imaginate multe dintre progresele realizate în lumea contemporană. Dacă aceste drepturi au fost cu greu dobândite în dificilul proces al naşterii democraţiei, ele sunt în prezent  exercitate abuziv în forme subtile de către cea care este una dintre principalele lor beneficiare şi ar trebui să fie una dintre principalele lor apărătoare: mass-media. a

nup caseta Read more

Alin Simota şi Cristian Litera rămân în arest preventiv

        litera-arestat-21  Cinci dintre capii grupării infracţionale Litera-Simota rămân în arest preventiv, printre aceştia numărându-se şi petroşăneanul Alin Simota şi fostul bodyguard al acestuia, Cristian Litera. Arestul preventiv a fost menţinut atât de Curtea de Apel Alba Iulia cât şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

 Cei cinci sunt cercetaţi în stare de arest preventiv, fiind acuzaţi de procurorii DIICOT că au făcut parte dintr-o grupare specializată în comiterea de şantaje asupra unor oameni de afaceri locali, cămătărie şi înşelăciune. Gruparea acţiona în principal pe raza judeţului Hunedoara. Read more

Studenţi puţini la Universitatea Petroşani

Universitatea-petrosaniMai multe specializări din cadrul Facultăților de la Universitatea Petroșani au doar câteva locuri ocupate dintr-o grupă, fiind vorba despre locurile bugetate. Reprezentanții Universității Pertroșani spun că fiecare grupă trebuie să fie formată din minim 20 de studenți. Mai mult, aceştia speră ca după sesiunea de toamnă locurile rămase libere să fie ocupate.

Sesiunea de înscrieri din vară a lăsat la Universitatea Petroșani grupe întregi neocupate, iar studenții nu s-au înghesuit nici măcar pentru locurile bugetate. Read more

Trei zile de spectacole de Ziua Minerului, la Lupeni

        lupeni ziua minerului Au devenit deja o tradiţie, spectacolele organizate de administraţia publică locală a municipiului Lupeni dedicate sărbătoririi Zilei Minerului. În cele trei zile de sărbătoare  au participat mii de cetăţeni din Valea Jiului, veniţi pentru a vedea live interpreţii şi formaţiile invitate, de a asculta muzică bună, oferită de trupe de top şi de solişti a căror faimă au depăşit graniţele ţării. Cele trei zile de spectacole, realizate fără a implica nici un ban din visteria locală şi-au atins scopul, demonstrând încă o dată că la Lupeni se pune accent pe calitate şi nu pe cantitate.

Read more